Cineva zicea: “dacă gândești ca toată lumea, înseamnă că nu gândești”.
Am observat azi ceva. Ceva ce observ zilnic la cele mai multe persoane. Majoritatea nu folosesc ceea ce sunt ca să reușească. Iar majoritatea celor care nu reușesc pățesc asta din cauză că n-au încredere în ei. Sau vor să fie acceptați de alții și renunță la ei ca să se potrivească într-un anumit cerc de oameni. Majoritatea încearcă din răsputeri asta, devin nefericiți, dar o numesc viață de succes. Da, mă refer aici și la cei care intră în relații de frica singurătății. Și la cei care fac copii doar ca să facă. Și la cei care-și acceptă joburile ca să fie părinții mândri de ei. Și la cei care visează la altceva dar n-au curaj să facă nici un pas și folosesc mult prea des cuvântul “imposibil”.
Mă gândeam azi la Michael Jackson. Steve Jobs. Zlatan Ibrahimovich. Oprah. Al Pacino. Dali. Bukowski. Tyson. Le denumim “personalități”. Ce înseamnă mai exact o “personalitate”? Păi, potrivit DEX-ului: PERSONALITÁTE, personalități = “ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane și o distinge ca individualitate conștientă și liberă; ansamblu de însușiri stabile ce caracterizează mental și comportamental o persoană; felul propriu de a fi al cuiva”.
Prin urmare, nici unul dintre cei câțiva enumerați mai sus nu sunt singurii din domeniul lor de activitate. MJ nu a fost singurul artist pop. SJ n-a fost singurul IT-ist de pe fața pământului. Zlatan nu e singurul fotbalist. Oprah nu e singura cu emisiune de genu’. Al Pacino nu e singurul actor. Dali n-a fost singurul pictor suprarealist. Bukowski n-a fost singurul scriitor alcoolic și înnebunit după femei din istorie. Tyson n-a fost singurul boxer….
Dar ce au toți ăștia în comun? Faptul că n-au încercat să fie altcineva. Faptul că, mai devreme sau mai târziu, și-au dat seama că doar ei pot face ceea ce fac, în acel mod, gândind așa cum gândesc. Nimeni altcineva nu ar putea. De ce? Pentru că sunt unici. La fel ca mine și la fel ca tine, care citești acum.
Ăsta e un lucru de care nu foarte mulți sunt conștienți. Că orice fac, orice încep, orice continuă sau sfârșesc este unicat, chiar dacă mii de alți oameni fac același lucru, în același timp. Bine, exceptând paradele comuniste chinezești în care toți se mișcă la fel, toți seamănă și toți sunt îndoctrinați să creadă că sunt la fel ca ceilalți… Omogenizarea asta e contrară originalității.
Revenind, îmi pare rău. Îmi pare rău că ați abandonat viața și numiți succes ceva ce nu vă face fericiți. Și nu, nu sunt împotriva familiilor, a tradițiilor sau a joburilor în care sunteți angajați. Dar sunteți acolo 100%? Sunteți acolo fără să vă gândiți la “cum ar fi”? Sunteți acolo fără regret? Că dacă răspunsurile sunt NU(și bănuiesc că v-ați răspuns în gând deja) atunci viața voastră nu e de succes. Chiar dacă ați bifat toate alea cu o casă, un pom și un copil…
Succesul înseamnă 100%. În orice alegi. Succesul înseamnă fără regret. Fără să-ți dorești să fii în altă parte, să fii cu altcineva. Succes înseamnă bucuria reală, nu cea pe care încerci să o expui în poze pe Facebook…Succes înseamnă să fii tu 100% orice ar însemna asta. Chiar și Pablo Escobar a fost un om de succes. Chiar dacă a fost un criminal. Și v-aș ruga să nu deveniți acum criminali și violatori la îndemnul celor citite…Ce vreau să spun e că a fost el 100%. Și-a asumat propria viață. A fost unic. Fără să intrăm în morală…a făcut ce n-a făcut nimeni pentru că a gândit cum alții n-au avut curaj să o facă.
Și dacă preluăm ideea asta într-un sens pozitiv, poate am avea mai mult curaj.
“Nimeni n-a făcut vreo diferență în lume fiind ca restul”.
Extenssionista 